Centrul de Studii și Cercetări Religioase și Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creștină și islamică) (CRM), Departamentul de Teologie Practică (DTP), Facultatea de Teologie, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Centrul de cercetare CRM, a fost înființat prin HS nr. 704 din 15.11.2006,la inițiativa prof. univ. dr. Nicolae V. Dură. Activitatea cadrelor didactice, masteranzilor și doctoranzilor ce activează în cadrul acestui centru de cercetare este orientată către intra/inter/multi/transdisciplinaritate.
Principalele direcții tematice pe care le promovează Centrulsunt:
necesitatea informării și familiarizării mediului universitar, a instituțiilor publice locale, și a societății civile dobrogene și românești, cu privire la atitudinea celor trei religii monoteiste față de problemele majore, cu care se confruntă omenirea zilelor noastre, ca, de exemplu, războaiele și formele de terorism declanșate în numele unor convingeri religioase, precum și necesitatea cunoașterii fenomenului discriminării bazate pe apartenență religioasă, a manifestărilor xenofobe, a intoleranței și a conflictului religios etc., generate și de ignoranța privind studiul religiilor, a statutului lor juridico-canonic, a dreptului european și internațional privind drepturilor omului, a dreptului religios și canonic, comparat, etc.;
afirmarea demnității umane, prin cunoașterea și promovarea valorilor transmise de moștenirea culturală, religioasă și spirituală a Europei (cf. Preambulului Constituției europene), fiindcă, într-o anumită măsură, aceste valori sunt inspirate din tradiția biblică, iudeo-creștină, care au fost exprimate și traduse nu numai în limbajul dreptului religios, și respectiv al celui canonic, ci și în cel al dreptului laic (internațional și național);
formarea de specialiști în domeniul cercetării și cunoașterii instituțiilor și a dreptului religios, comparat, al celor trei religii monoteiste; totodată, prin familiarizarea studenților cu situațiile care pot genera intoleranță, discriminare și conflict religios, precum și a modalităților de combatere a acestora, se urmărește de fapt realizarea unui spirit de înțelegere între “fiii lui Abraham”, adică, oamenii celor trei religii.
Rezultatele activității de cercetare științifică ale membrilor Centrului sunt prezentate în cadrul Simpozioanelor internaționale organizate anual, colocviilor naționale etc., începând cu anul 2007, și anume:
Religia și Dreptul și impactul lor asupra societății umane,30 mai 2007, UOC;
Religiile monoteiste și rolul lor în societatea zilelor noastre,27 noiembrie 2007, UOC;
Regimul juridic al Religiilor monoteiste din Uniunea Europeană, 3 iulie 2008, UOC;
Religiile monoteiste și libertățile omului, 31 mai - 1 iunie 2010, UOC;
Instituția căsătoria în cele trei religii monoteiste,10-12 octombrie 2011, UOC;
Legislația de stat și Legislația canonică din unele țări ale Europei,25-26 mai 2012, UOC;
Codul de Drept canonic latin și instituțiile lui ecleziologico-canonice,5 noiembrie 2012, UOC;
“Ierusalimul orașul religiilor”,5 aprilie 2013, Palatul Parlamentului;
The Edict of Milan and religious liberty. The impact of this liberty over the centuries (Edictul de la Milan si libertatea religioasă. Impactul lui de-a lungul secolelor), 10-11 octombrie 2013, UOC;
Ce este nou în jurisprudența islamică? Schimbare și reformă în relațiile interumane,11 decembrie 2013, UOC;
20 de ani de muncă pentru drepturile voastre,în colaborare cu IRDO 9 decembrie 2013, UOC;
Familia în lumina doctrinei canonice a Bisericii Romano-Catolice din zilele noastre,5 iunie 2014, UOC;
Educația religioasă în context european,2014, UOC;
Dialogul intercultural și interreligios,20 mai 2015, UOC;
St. Anthim the Iberian († 1716) the european and caucasian culture and spirituality from late 17th century and early 18th century, 15-18 septembrie 2016, Constanța-Râmnicu-Vâlcea;
The Churches from Romania, Georgia, Macedonia and Poland. Forms of organization and leadership over the centuries. Considerations and assessments (Bisericile din România, Georgia, Macedonia și Polonia. Forme de organizare și de conducere de-a lungul secolelor),11-12 septembrie 2017, UOC;
100 Years of Georgia’s First Democratic Republic, 29 noiembrie 2018, UOC;
Cultural and Spiritual Heritage of the Adjara Region (Georgia), 17 octombrie 2018, UOC;
The Material and Spiritual Culture from Georgia and Romania, 16-17 septembrie 2019,UOC;
The Religion and the Law, 20-21 septembrie 2021, UOC.
BatumiShotaRustaveliStateUniversity,Batumipastandpresent,21-22May2022,Batumi,Georgia
BatumiShotaRustaveliStateUniversity,BlackSeaRegionat theCrossroadsofCivilizationsI,5-6July2022, Batumi, Georgia
BatumiShotaRustaveliStateUniversity,FundamentalsofOurSpirituality,11-12May2023,Batumi, Georgia
BatumiShotaRustaveliStateUniversity,BlackSeaRegionattheCrossroadsof CivilizationsII,20-21september2023, Batumi, Georgia
In Memoriam Pr. prof. univ. dr. Liviu Stan cel mai mare canonist al lumii ortodoxe din secolul alXX-lea,24 octombrie2023,UOC
BatumiShotaRustaveliStateUniversity,BlackSeaRegionattheCrossroadsof CivilizationsIII,18-19octombrie2024, Batumi, Georgia
Începând din anul 2023Simpozioanele internaționale organizate de Centru în parteneriat cu Niko Berdzenishvili Institute of Batumi Shota Rustaveli State Universitysunt publicate în volume indexate ERIH PLUS.
În anul 2024 Centru a făcut demersurile necesare pentru încheierea unui Proiect internațional de cercetare în parteneriat cu Niko Berdzenishvili Institute of Batumi Shota Rustaveli State University (Georgia) intitulat Contributionsregarding the life and activity of Anthim the Iberian, one of the founding fathers of Romanian-Georgian cultural and spiritual relations. Proiectul a fost semnat în 10 martie 2025 și se derulează pe o perioadă de 3 ani.
ADMITERE
FINALIZARE STUDII
ORAR
STRUCTURĂ
STUDENȚI
CONFERINȚE