Managementul Turismului Religios

 

     Un program de masterat izvorât din realitatea importanţei pe care turismul religios a căpătat-o în zilele noastre. Tot mai mulţi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe redescoperă frumuseţea, dar şi folosul duhovnicesc al pelerinajelor la locurile sfinte din ţara noastră sau din străinătate.

     În cadrul acestui program de masterat, primul de acest fel din ţară, tinerilor interesaţi li se oferă posibilitatea de a dobândi cunoştinţele necesare organizării pelerinajelor. În acelaşi timp, le sunt  prezentate cele mai importante locuri cu încărcătură spirituală din România şi din spaţiul sud-est european sau al Mediteranei orientale.

     Dincolo de aceste noţiuni concrete, accentul se pune pe formarea deprinderilor de organizare, documentare şi identificare a oricăror locuri de importanţă turistică religioasă, în perspectiva integrării lor în circuitul turistic actual.